Planificarea situatiilor “de urgenta”

Nov 12, 2015 by

Planificarea situatiilor “de urgenta”

Admir femeile care surprind plăcut, cele care puse într-o situație nouă se joacă în timp ce găsesc soluții. Femeile pregătite, nu neaparat profesional, ci femeile pregătite pentru viață. Femeile creative. Cele care găsesc rezolvări într-o secundă sau care întorc un dezavantaj într-un atu. Cele care indiferent de ceea ce li se pune în farfurie, găsesc în meniu sau li se petrece clarifică situația într-o manieră elegantă, eficientă și de admirat.

Nu știu dacă tu ai trecut printr-o noapte albă sau printr-un somn zbuciumat care să aibă drept consecință o stare de oboseală, apatie și lipsă de energie.  Aparent ziua ce urmeaza este eșuată.

Mie mi se întâmplă, cel puțin de două ori pe lună. Am remarcat cum mă chinuie gândul că ziua ce va veni nu se va bucura de atributul “o zi excepțională” sau grija că nu voi putea face față cu brio celor propuse.

Și, după o noapte nedormită, aflată într-o stare blegită și învinuidu-mă pentru gura aia de cafea de la ora trei, mi-a venit gândul care mi-a dat putere: “Cum aș putea să transform o astfel de situație într-una de care să mă bucur, cum aș putea transforma o zi apatică într-o zi trăită frumos, cum aș putea rezolva cu succes ce este în program?”

Și am ajuns la concluzia: pot gestiona mai bine situația de urgentă dacă sunt pregătită.

Dacă iau exemplul unei nopți nedormite planificarea zilei următoare ar înseamna în primul rând să îmi fie clar ce am de făcut, ce este urgent și ce nu. Îmi analizez opțiunile.

Din proprie experiență relațiile cu familia și cu prietenii sunt primele care au de suferit în cazul unei situații de urgență slab gestionate.

Ce am testat și a funcționat in timp din Regulamentul (meu) in caz de urgenta este să dau un anunț SOS în toată casa:  anunță-ți soțul, copilul, bona, prietena 🙂

La noi în casa așa funcționează. Ne-am înțeles din timp asupra acestei reguli: anunță-l pe celălalt când este ceva în neregulă cu tine.

Îi împărtașesc soțului meu starea în care sunt: oboseala, nervi, lipsa de răbdare etc. E important pentru el (și pentru mine) să știe cu cine are de-a face in ziua aia, să nu aibă așteptări mărețe, să își ia măsuri de siguranță. 😀

Dacă timpul imi permite, decid să fac ziua pentru mine, chiar dacă e miercuri. Baie cu spuma, citit o carte buna, văzut un serial preferat, de preferat o comedie și dacă pot, câteva ore de somn de recuperare sunt binevenite.

AcceptareAsta este etapa în care accept situația cum este și caut soluții să îmi dau ce am nevoie pentru a fi într-o stare bună. Schimb macazul de la programul normal la Plan B în caz de “urgență”. Până la urmă ce înseamnă o zi trăită frumos dacă nu (în primul rând) în armonie cu mine?

O altă variantă sau completare a planului  poate fi să declar ziua, Cheat Day. Pentru că de cele mai multe ori într-o situație de urgență nu manifest rabdare, nu mai înțeleg regulile și nici “restricțiile alimentare”. Așa că, îmi dau voie.

Ultima data mi-am preparat o ciocolată caldă, delicioasă și fierbinte (inspirată fiind de filmul Chocolat). Am savurat-o în pat în timp ce navigam pe diverse bloguri. Ce bine a fost! Scenariul aducea cu vremea copilariei când chiuleam organizat 😀

În situația când timpul sau conjunctura nu îmi permite să fac ce vreau în acel moment, apelez la Plan C “resursa de rezervă”. Adică apelez la acele resurse pe care știu ca le am deși nu le folosesc.

Mă “adun” în interior. Închid ochii și mă concentrez câteva momente pe respirație.

Apoi îmi fac o listă scrisă (eu funcționez foarte bine când notez) cu ce am de rezolvat, le prioritizez și apoi merg la duș, la dușul rece. Eventual dacă am un gel de duș cu mentă e și mai bine. Iarna îmi dârdâie toți mușchii 😀 dar asta este ideea să dau trezirea întregului sistem. Uneori alternez dușul rece cu cel fierbinte. Dupa duș aleg haine în care mă simt bineee, o combinație între confortabil și atrăgător, chiar dacă merg doar până la bancă. Nu contează nici dacă ies sau nu din casă. Email-urile alea importante sau întâlnirea online au nevoie de mine, într-o variantă de vârf.

Contează cum mă simt în pielea mea și să mă pastrez cât mai mult într-o stare bună, de varf. Sau macar până când rezolv ce e pe rol apoi mă pot întoarce în pantalnii largi de casă și polarul de la Decathlon.

Ah și e musai, nici măcar nu îmi dau timp de gândire dacă vreau sau nu, mă urc pe tocuri. Nu foarte înalte ca să nu consum energie în plus însă destul de înalte ca să mă facă să fiu atentă și ,,în priză,, la orice pas pe care îl fac. Nu de alta dar daca nu vreau să îmi pun scobitori la ochi  (să mă țină trează) tocurile îmi sunt la îndemână.

Vorbesc rar și mai puțin, iau lucrurile pe rând, analizez mai mult decât de obicei. Evit să iau decizii importante, amân întâlnirile care pot fi amânate și mă folosesc de umor pentru a-mi încărca bateriile.

Dacă mă pregătesc în avans simt că am mai multă liberate. Găsind mai multe opțiuni prind mai multa încredere și nu mă mai înverșunez. Schimb mai ușor planul de acțiune, mă joc și devin mai flexibila.

Probabil și tu ai câteva variante de Plan B. M-aș bucura să aflu ce faci tu în caz de “urgență” ca să trăiești frumos.

 

 

Related Posts

Tags

Share This

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *